Aparate ortodontice invizibile

Pentru un aparat ortodontic complet invizibil, oferim pacienților noștri pentru prima dată în orașul Bistrița, aparate fixe lipite pe fața internă a dinților, astfel încât ele sunt integral fizionomice, nefiind vizibile de către cei din jur .

Pentru a răspunde nevoilor estetice celor mai exigente, în cazul anomaliilor mai puţin severe oferim pacienţilor noştri posibilitatea tratamentului cu un aparat ortodontic complet transparent şi invizibil, care este poziţionat pe arcadele dentare  şi care venind în contact cu dinţii, îi duce în poziţiile dorite. Aceste aparate sunt deosebit de precise, fiind realizate în laboratoare specializate din străinătate cu care suntem în parteneriat, pe baza modelelor furnizate de către cabinetul nostru.

Visit Us On Facebook